Moto:
(Luca 15, 11-32)
«…pierdut era şi s-a aflat!».
Perioada de început a secolului XX aduce cu sine și apariția în spațiul public Orăștian a mai multor monumente. Întru-n oraș ce în anul 1912 avea 7672 de locuitori iar în 1948 erau 8817 locuitori conform datelor de la recensăminte acelor ani în Orăștie sunt amplasate:
– Busturile lui Géza Kuun și Kún Kocsárd din fața Gimnázium-ului Reformat Kún (actual Liceul „Aurel Vlaicu), ridicate în 1910;
– Monumentul Regelui Ferdinand I, executat de maestrul Ionescu–Varo, era așezat în piața „Regina Maria” (actuala Biserică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril), în anul 1926;
– În curtea cazărmii „Mihai Viteazul”, proprietatea orașului, unde se adăpostea bravul Regiment 92 Infanterie, este ridicat un monument cu soclu din piatră, înconjurat de o mică grădiniță, pe care este gravat numele eroilor regimentului, căzuți – în frunte cu locot. Răduțiu din Avrig – în luptele cu ungurii, la Tisa, în 1919;
– Alt monument era „Cimitirul eroilor”, de pe platoul cedat de oraș – aranjat frumos de foștii secretari ai societății „Cultul eroilor” din Orăștie;
– Ca în anul 1933 „Crucea anului sfânt” despre care veți citii în articolul acesta.
În articolul „Din viata şi activitatea protopopului Greco-Catolic al Orăştiei, Ioan I. Ienea (1914 -1934)”, scris de cercetătorul Ioachim Lazăr și apărut în Revista „Sargetia Acta Musei Devensis” numărul -XXVIII-XXIX, partea a 2-a, 1999-2000, găsim scris:
„În anul 1933 se împlineau 1900 de ani de la moartea mântuitorului nostru Isus Hristos. Obştea românilor uniţi din Orăştie, în frunte cu protopopul Ioan Ienea, a decis „să ridice un semn de evlavie şi aducere aminte, o cruce de piatră”. În acest scop se solicită un teren de 4 m.p. la intersecţia străzilor V. Alecsandri, Andrei Mureşanu, Tudor Vladimirescu, Strada Cojocarilor şi Augustin Bunea în sprijinul cererii sale protopopul aduce următoarele argumente:
a. „Se ştie că S. Cruce este cel mai plăcut monument de evlavie creştinească a românilor, cu care îşi împodobesc drumurile, câmpiile, pieţele şi stradele.
b. Crucea din chestiune va fi cea dintâi cruce ridicată în Orăştie, în loc public şi va fi un decor al pieţei respective.
c. Crucea îşi are influenţa ei binefăcătoare asupra educaţiei şi vieţii morale creştine.
d. Am ales locul de mai sus indicat pentru că partea cea mai mare a credincioşilor mei locuiesc în această parte a oraşului şi au trecere – comunicaţie mai multă pe aici” .
Încă la 7 august 1933 se plăteau meşterului sculptor, Simion Ştef, 3061 lei pentru execuţia unei cruci înaltă de 2 m 61 cm, ce va fi executată în „atelierul de sculptură, fondat în 1913, din calea Mihai Viteazul”. Atât Primăria cât şi credincioşii sprijină această iniţiativă a protopopului Ioan Ienea. în şedinţa din 13 septembrie, primăria aprobă cedarea terenului cerut spre folosinţă, impunând condiţia ca “locul pe care va fi aşezată crucea să fie îngrădit estetic şi îngrijit” . Ceremonia sfinţirii crucii jubiliare are loc la 19 noiembrie 1933, în faţa unui public numeros. Cu această ocazie protopopul Jenea ţine o înflăcărată cuvântare . La baza monumentului este îngropat un document, semnat de toţi cei care şi-au adus o contributie la ridicarea lui .
Documentul era semnat de Ioan I. Jenea, paroh-protopop, dr. Romul Dobo, curator, Isidor Opruşan, cantor, Teodor Rob, crâsnic, Simion Ştef, pietrar, Luca Şpan, crâsnic, Bozeşan loan, zidar şi lonesc Damian, lucrător.”[1]
Iar în documentul ce s-a pus în baza Sfintei „Cruci Jubiliare” din piața V. Alecsandri din Orăștie protopopul Ioan Ienea scria:
„Pace tuturor!
Toate spre mărirea lui Dumnezeu Document
Asupra acestui document s-a pus şi s-a ridicat, în anul sfânt 1933, de la înfricoşata moarte de pe lemnul sfintei cruci a Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Hristos 1900 ani – pe spesele bisericii şi a credincioşilor români uniţi din oraşul Orăştie, din piatră o sfântă e cruce – cea dintâi cruce ridicată în loc public, de-al oraşului Orăştie – spre amintirea mântuitoarelor patimi ale domnului N. Isus Hristos, pontificiu sau pape fiind P. Fericitul Părinte Pius al XI, rege Majestatea Sa Carol al II, mitropolit al Blajului, Excelenţa Sa dr. Vasile Suciu, episcop al Lugojului, dr. Alexandru Nicolescu, protopop şi paroh român unit al Orăştiei, M. On. loan Jenea, procurator al bisericii, dr. Romul Dobo, cantor, Isidor Opruşan, crâsnici, Todor Rob şi Şpan Luca.
Crucea a făcut-o maistrul din Orăştie: Simeon Ştef cu 3061 lei, inscripţia cu litere aurite, cu baza din beton a făcut-o maistrul zidar loan Bozeşan cu fiul său Nicolae Bozeşan şi cu lucrătorul lonesc Dămian. Materialul l-a transportat crâznicul Luca Şpan. S-a scris şi s-a subscris acest document în Orăştie la 6 noiembrie 1933.
Ioan Ienea – Paroh, protopop român unit, Dr. Romul Dobo – curator, Isidor Opruşan – cantor gr. Catolic, Teodor Rob – crâsnic, Luca Şpan – crâsnic, Simeon Ştef – pietrar, Bozeşan Ioan – zidar, Ionesc Dămian – lucrătoriu.
<Vers >: Copia documentului ce s-a pus în baza s. cruci jubiliare din piața V. Alecsandri din Orăștie
Ad. nr. 52/933 paroh.”[2]
„Crucea anului sfânt” este astăzi în curtea Bisericii Ortodoxe cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae (Biserica de lângă Moara Cetății)
„Crucea ridicată în orașul Orăștie a avut o viață scurtă, fiind demolată după desființarea Bisericii Greco-Catolice”, conchide cercetătorul Ioachim Lazăr în articolul mai sus menționat, însă realitatea îl contrazice.
După instaurarea comuniștilor, acel regim ce a făcut ca versurile „Cruce sfântă, jalnic este/ Tristă stai, plecată-n jos/ Și nu-i nimeni să te-ndrepte/ Of, ce lucru dureros.
Oamenii nu-și mai ridică/ Pălăria-n dreptul tău/ Să se-nchine și să zică/ Doamne, scapă-ne de rău.”, să fie nu doar dureroase ci și fapte. Cei ce oarecând treceau închinându-se au plecat fie spre paria Cerească fie departe de Orăștie, iar cei ce au venit în acea zonă, ce se dezvolta datorită fabricii „Plafar” au început distrugerea (după ce mai multe generații ai stat la cort sau sub căruță își este greu cu confortul civilizației). Așa că au dispărut rând pe rând gardul din jurul crucii, apoi palca pe care era înscrisă însemnătatea ei și în cele din urmă zona scuarului pe care era amplasată „Crucea anului sfânt” să intre în paragină.
Însă tot ca-n versurile pricesnei: „Dar credința mea îmi spune/ Că mult nu va dăinui/ Printr-o tainică minune/ Crucea Ta va birui.”, Preotul Medrea de la Parohia Sfântul Ierarh Nicolae, după ce a văzut starea jalnică a monumentului, cu ajutorul enoriașilor la începutul deceniului al IX-lea al secolului trecut au luat „Crucea anului sfânt” și au așezat-o la loc de închinare în curtea Bisericii Ortodoxe cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae (Biserica de lângă Moara Cetății). Datorită acestui Preot astăzi monumentul își împlinește și acum, după 90 de ani, menirea. Aceea de aducerea aminte de Patimile Mântuitorului și închinare. Fie ca „Prin Bunul Isus să ne mângâie Măicuța de Sus!”.
Până la o viitoare întâlnire cu „Poveștile Orăștiene” vă doresc zile faine și trai bun,
Dan Orghici
[1] Ioachim Lazăr „Din viata şi activitatea protopopului Greco-Catolic al Orăştiei, Ioan I. Ienea (1914 -1934)”, Revista „Sargetia Acta Musei Devensis” numărul -XXVIII-XXIX, partea a 2-a, 1999-2000, pg 334.
[2] Fond Parohia greco-catolică Orăştie, Dosar 1/1933, f. 30.
Călindaru' Foii Interesante 