„Călindaru’ Foii Interesante” – Adrian Dunu

Inginer software la Google, Facebook, Amazon, Apple, Tweeter, eBay, PayPal Trăind în era internetului domnul Dunu dorește limiteze informațiile despre dânsul, mai mult nu se consideră o personalitate, astfel data nașterii și vârsta vor rămân informații private. Însă cred că datele de mai jos sunt folositoare, tinerei generații și numai, arătând că-i e posibil să… Citește mai mult „Călindaru’ Foii Interesante” – Adrian Dunu

„Călindaru’ Foii Interesante” – Homorodean Mircea

Profesor universitar, doctor, lingvist Mircea Homorodean a văzut lumina zilei la 12 februarie 1927, în orașul Petroșeni, într-o familie numeroasă, cu șapte copii, Mircea fiind al treilea copil al familiei lui Ștefan, miner, și al Ioanei, casnică. Tatăl său a decedat într-un accident în mină, în ziua de Paști. El deja se pensionase și în… Citește mai mult „Călindaru’ Foii Interesante” – Homorodean Mircea

Călindaru’ Foii Interesante – Rădulescu Banu

Doctor în medicină umană, deținut politic în două rânduri, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1967, fondator din 1990 al revistei Memoria – revista gândirii arestate şi al Fundației Culturale Memoria. S-a născut la București, pe data de 12 februarie 1924, tatăl său, profesor de muzică, moare pe când Banu avea doar 6… Citește mai mult Călindaru’ Foii Interesante – Rădulescu Banu

174 de ani de la „Lupta pentru Podul de la Piski” (Simeria Veche de azi) + galerie foto

Omagierea a 174 de ani de la cumplita bătălie, (în care austriecii și românii au pierdut cca 200 trupă și 10 ofițeri morți, printre care și pe colonelul Losenau, comandantul batalionul austriac de rezervă. Iar ungurii au pierdut între 600 și 700 oameni morți și râniți) ce a avut loc în apărarea punctului strategic, Podul… Citește mai mult 174 de ani de la „Lupta pentru Podul de la Piski” (Simeria Veche de azi) + galerie foto

Călindaru’ Foii Interesante – Aurel Eugen Popovici

Profesor universitar, doctor în medicină veterinară, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole și Silvice și al Asociaţiei Medicilor Veterinari din România, membru al Societăţii de Patologie Comparată. S-a născut în 5 februarie 1926. în comuna Romos, jud. Hunedoara. Urmează școala primară în comuna natală, iar studiile medii la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăștie. Absolvă… Citește mai mult Călindaru’ Foii Interesante – Aurel Eugen Popovici

Călindaru’ Foii Interesante – Ioan Tengheru

Pictor, profesor S-a născut la 7 februarie 1935 în Orăştie. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, 1965. Membru al Filialei Deva a UAPR, Secţia Pictură. Din anul 1965 a fost cadru didactic la Sibiu şi a expus în cadrul Filialei Sibiu, la expoziţiile judeţene, interjudeţene şi saloane naţionale. S-a stabilit la… Citește mai mult Călindaru’ Foii Interesante – Ioan Tengheru