Sebastian Bornemisa a fost cel care l-a debutat în volum pe Lucian Blaga

Despre Sebastian Bornemisa avem, astăzi, foarte puține informații fiind un personaj – pe nedrept -foarte puțin menționat în lucrările ce au ca subiect istoria presei din Transilvania.

Pe plan politic, a fost unul din membrii marcanți ai Partidului Național Român (PNR), apoi al Partidului Poporului (PP). Între 191-1929 a fost deputat din partea PNR iar între 1925-1927 din partea PP. În guvernul Octavian Goga, în perioada 28 decembrie 1937 – 9 februarie 1938, a îndeplinit funcția de ministru subsecretar de stat. A fost primar al Clujului. Victimă a regimului comunist, el decedând la Sighet în anul 1953, a devenit o personalitate trecută la index.

Liviu Rebreanu debutează, în volum, la Orăștie

Este cunoscut astăzi faptul că Liviu Rebreanu debutează, în volum, la Orăștie. În 19 iunie Sebastian Bornemisa îl anunța pe Liviu Rebreanu că volumul de debut a fost tipărit, solicitând adresa și modalitatea în care să-i fie expediate cele 200 exemplare ce-i reveneau ca drepturi de autor. Aflăm prin intermediul unei alte scrisori că tirajul a fost tipărit pe trei tipuri de hârtie: hârtie fină, olandeză și hârtie normală.

La Librăria Națională, la 19 iunie 1912, își făcea debutul un alt mare scriitor: Liviu Rebreanu, cu volumul său intitulat „Frământări”, ce este o culegere de nuvele. La acea dată, Sebastian Bornemisa îl anunța pe Liviu Rebreanu că volumul de debut a fost tipărit, solicitând adresa și modalitatea în care să-i fie expediate cele 200 exemplare ce-i reveneau ca drepturi de autor. Aflăm, prin intermediul unei alte scrisori, că tirajul a fost tipărit pe trei tipuri de hârtie: hârtie fină, olandeză și hârtie normală.

Însă mai bine să intrăm „bucătăria ” unei colaborări acea dintre Sebastian Bomemisa și Liviu Rebreanu

Bomemisa îi trimite lui Rebreanu primul număr din Cosînzeana, chiar dacă nu are material în el, pentru a-l convinge de viabilitatea proiectului său editorial. „Cred că ai primit deja numărul prim al Cosînzenei şi-ţi vei fi formulat deja părerea asupra revistei”.

Se pare că Sebastian Bornemisa l-a convins pe tânărul scriitor, acesta din urmă trimițându-i nuvela Proștii, ce fusese, însă, publicată în Regat (în Convorbiri critice). Pentru aceasta va primi ca onorariu suma de 30 lei. Fondatorul Cosînzenei încearcă să-l convingă să devină colaborator permanent al publicației: „Te rog totodată să binevoiești a-mi comunica dacă poți lua angajament stabil de a lucra cel puțin odată pe lună la revistă, în care caz ne vom înțelege mai bine asupra onorariului”.

Pentru scriitorul ardelean, aflat încă la începuturi, onorariul primit de la Bornemisa, pentru nuvela Proștii, însemna de două ori mai mult decât primea de la revista Ramuri din Craiova (unde se și stabilise la acea vreme).

Insistența lui Bornemisa se pare că l-a determinat pe colaboratorul său din Craiova să pluseze. Acesta îi propune o colaborare cu o rubrică permanentă, Scrisori din România, dar în condiții financiare ce îl fac pe editorul de la Orăștie să bată în retragere: „Cât privește Scrisorile din România, repet, dar în condițiile pe care le pui, nu pot lua asupra mea angajamentul acesta”. Deși relativ generos după prima colaborare, dacă facem comparație cu alte onorarii, Bornemisa respinge pretențiile lui Rebreanu și pentru creațiile literare: „.. .nu pot să onorez o nuvelă cu 50 lei, de câte 4 pagini, iar fiecare pagină următoare cu alți 10 lei”. Argumentele sunt legate de greutățile începutului.

Chiar dacă era tentantă colaborarea la publicația orăştiană, în condițiile în care Rebreanu avea nevoie de noi resurse financiare, se pare că acesta nu se grăbea să trimită noi materiale redacției, fapt imputat de Bornemisa, în martie 1912: „Nu mi-ai trimis de mult nimic la revistă. Dacă ai ceva gata, trimite te rog pentru numărul de Paști, în cursul săptămânii viitoare, ca să-mi sosească până la Florii. Onorarul ce se cuvine îl trimit îndată ce primesc manuscrisul”. Observăm că remunerația nu se mai trimite după publicare, ci – cel puțin în cazul lui Rebreanu – la primirea manuscrisului, ceea ce ne face să ne gândim că jurnalistul orăștian fie a intuit talentul și succesul la public al scriitorului ardelean, fie stătea rău cu colaborările de calitate.

Așa cum am arătat, onorariul plătit pentru colaborarea la revista orăştiană era dublu fată de ce se plătea de către redacția revistei Ramuri din Craiova; dar ce însemna aceasta, de fapt? Cel mai simplu calcul îl raportăm la costul revistei/exemplar, adică 30 de bani. în aceste condiții, era nevoie să se vândă 100 exemplare pentru a putea să achite doar onorariul pentru două pagini de revistă. Din Anuarul scriitorilor aflăm că tirajul pentru numerele din 1911 se încadra între 1800-2000 de exemplare/număr.

Era mult sau puțin ceea ce plătea tânărul și curajosul întreprinzător? Având în vedere că mulți dintre colaboratorii săi erau tineri, adesea aflați la începutul carierei, cel mai probabil sumele erau mulțumitoare.

Iată ce-i scria Eugen Goga, aflat la studii, fratelui său în 1913: „Zilele trecute am primit de la S. Bomemisa un oferta – dă 20 coroane pe bucată. Am să-i scriu pentru că am lipsă de parale, deși știu că în Sînziana lui nu mă cetește nimeni, cu atât mai bine, poate. Te rog să citești însă schița pe care o voi publica într-un număr apropiat și să-mi spui ce zici de ea. E un subiect nou la noi, pur ardelenesc. Un beamter de soiul celor cu na jetzt. Mai am în cap vreo câteva de astea”. La puțin timp după aceea, îi confirma că a trimis „niște producte literare” la Cosînzeana, de pe urma cărora urma să primească onorar.

Sebastian Bornemisa îl tentează pe Liviu Rebreanu nu doar pentru colaborarea la revistă ci și pentru publicarea unui volum: „întreb totodată – căci m-a rugat sora d-tale [Livia] să-i scriu – unde va apărea volumul D- tale de nuvele și dacă de fapt e dat cuiva la editură. La caz că nu l-ai dat, ar fi bine să te gândești la «Biblioteca scriitorilor de la noi», pe care o editez sub îngrijirea d-lui Tăslăuanu”.

La câteva luni, reluând propunerea – ce-i surâdea lui Rebreanu – Bornemisa îl trimite pe scriitorul năsăudean spre Ion Agârbiceanu, „fiind d[umnea]lui redactorul «Bibliotecii scriitorilor de la noi». Inţelegându- te cu dumnealui, cu mine te vei înțelege mai ușor. Avem contract că numai d[umnea]lui să pertracteze”.

Exista și varianta tipăririi volumului în afara „Bibliotecii scriitorilor de la noi”, numai în editura patronată de Bornemisa, după cum reiese dintr-o altă scrisoare: „Pentru volum te-ai adresat d[omnu]lui Tăslăuanu? Dacă n-ai avea nimic de excepţionat să se tipărească în afară de «Bibliotecii scriitorilor de la noi», așa cu editura proprie a mea, ne-am putea înțelege și fără d[omnu]l Tăslăuanu, rămânând să stabilim suma onorariului. Dacă nu l-ai vândut cuiva încă și nu ești strein de gândul că să le tipăresc eu, mai scrie-mi în chestia aceasta”.

Se pare că Rebreanu era hotărât să publice volumul la Orăștie, căci Bomemisa îi scrisese lui Emil Gârleanu să-i anunțe apariția în Almanahul Societății Scriitorilor Români ce-l pregătea. O altă dovadă este termenul scurt, câteva zile, în care scriitorul îi răspunde, exprimându-și și condițiile colaborării, pe care editorul le acceptă, punând la rândui câteva. Autorul volumului urma să primească, în contul drepturilor de autor (pentru 200-240 pagini tipărite), 300 de lei (jumătate la depunerea manuscrisului) și 200 de exemplare. întreprinzătorul orăștian se angaja să tipărească până la data de 23 aprilie (stil vechi), adică mai puțin de o lună, în următoarele condiții: toate reviziile vor fi făcute de către el, fără să mai fie trimise la autor, evitându-se întârzierile mari; volumul va avea tipul de literă și formatul finit, tipul de hârtie asemeni cu volumul precedent, semnat de Al. Ciura. Autorul ^olumului trimite manuscrisul în termenul cel mai scurt, având în vedere că în 29 martie îi fusese adresată scrisoarea, iar în 4 aprilie, Bornemisa îl anunța că îl primise. Acesta din urmă, la fel de prompt, îi expediază contractul, ce trebuia să-l semneze în prezența a doi martori, după care va primi jumătate din onorariu.

Se decisese astfel momentul debutului literar al lui Liviu Rebreanu.

Apariția volumului nu s-a mai încadrat în termenul stabilit, căci regulile au fost schimbate pe parcurs de către Rebreanu, care va considera, după expedierea manuscrisului, că trei din cele 10 nuvele ar trebui scoase, fiind mai „slăbuțe”, fapt ce reducea numărul de pagini contractat. Acesta mai solicită și o revizie (corectură) finală, care, în opinia editorului, urma să întârzie cu încă cel puțin 12 zile apariția. Într-o scrisoare expediată în 11 aprilie, Bornemisa îi acceptă noile condiții, dar îi face o socoteală, de pe urma căreia îi reduce atât onorariul, cât și numărul de exemplare ce-i reveneau autorului. în final, avansul va fi stabilit de către editor la 100 lei (expediați la data amintită).

Liviu Rebreanu îi sugera, se pare, editorului orăștian implicarea revistei Flacăra în distribuția volumului în Regat. Contractul pentru aceasta urma să fie semnat de proprietarul revistei bucureștene, Petre Locusteanu și Ioan Moța, în calitate de împuternicit al lui Bomemisa.

Debutul literar al lui Rebreanu se dovedește unul deosebit de complicat, care îi dă serioase bătăi de cap editorului. După ce impusese ca, în calitate de autor, să facă ultimele corecturi, acesta lucrează pe șpalturi – după cum constată Niculae Gheran, analizând materialul documentar – „precum pe o coală albă”. Acest fapt implică reculegerea textului în tipografie, operație ce presupune efort suplimentar și timp irosit. Corecturile durează mai mult decât speraseră ambele pârți, fapt ce-1 face pe Bomemisa să-l someze printr-o carte poștală: „…nu garantez că pe termenul fixat cartea va putea ieși. Ori nu-ți mai trimit revizie, cum ne-a fost înțelesul la început”. Mai mult, autorul solicită copertă policromă, ba chiar și includerea unor clișee în text. La aceste noi cerințe, editorul orăștian reușește să își impună punctul de vedere.

Când totul era gata, la începutul lunii iunie, Liviu Rebreanu dorește schimbarea titlului volumului, Golanii, în loc de Frământări. Reacția este una fermă, cu argumente de ordin economic, dar și editoriale: „Titlul nu se poate schimba, fiindcă ar fi nevoie să se nimicească vreo jumătate de coală de tipar, care costă vreo 50 coroane. Și-apoi, eu cred că îndată ce volumul nu se începe cu Golanii nu are rost să-i dai volumului acest titlu, care de altcum nici nu redă caracterul general al scrisului D-tale”. Probabil că autorului i se părea mai incitant acest titlu, mai atractiv pentru posibilii cumpărători, căci răspunsul face referire la aspectul comercial: „Trebuie să ținem cont și de critică, nu numai de Geschäft. Dacă d-ta ești aplicat să suporți spezele de 50 cor. și insiști, eu îți fac pe voie, dar nu consimt la aceasta. Ofilirea, Lacrima, Dintele etc. […] deloc Golanii. Mai bine Frământări”.

În 19 iunie, Sebastian Bomemisa îl anunța pe Liviu Rebreanu că volumul de debut a fost tipărit, solicitând adresa și modalitatea în care să-i fie expediate cele 200 exemplare ce-i reveneau ca drepturi de autor, scuzându- se că nu dispunea de bani suficienți pentru a-i achita restul onorarului. Aflăm prin intermediul unei alte scrisori că tirajul a fost tipărit pe trei tipuri de hârtie: hârtie fină, olandeză și hârtie normală.

Mulțumit de colaborare, dar – probabil și din rațiuni financiare – Rebreanu îi mai propune spre tipărire și o piesă de teatru: Osânda. Colaborarea rămâne însă, în acest caz, la faza de proiect.

Bomemisa este interesat deopotrivă de desfacerea volumelor editate de el și de promovarea în presa vremii. El trimite producția sa editorială împreună cu Cosînzeana – cu care avea relații de schimb – la toate ziarele din Ardeal, dar și la unele din Regat: Viitorul, Flacăra, Ramuri, Convorbiri literare, Țara nouă, Albina, Neamul românesc. Și-a stabilit colaborare cu unele librării de peste Carpați, atât pentru distribuția revistei, cât mai ales pentru cărțile realizate în editura sa: Sfetea, Socec și Alcalay. Corespondența sa cu diverși librari este mai vastă. El îi scria lui Rebreanu că așteaptă răspuns, de pildă, de la un librar din Tumu Severin.

Cu tot efortul celor doi, mai mult al lui Bornemisa, volumul de debut al lui L. Rebreanu nu reușește să stârnească prea mult interes. Motivele sunt, se pare, de altă natură decât al calității. Niculae Gheran scria în 1986: „în pofida valorii sale inegale, volumul de debut conținea totuși lucrări antologice, pe care astăzi nicio selecție din nuvelistica autorului – oricât de severă ar fi – nu le mai poate ignora. Dintre ele, Răfuiala, Nevasta și Proștii, se integrează în filonul de aur al creației rebreniene”.

Peste ani, într-o conferință susținută la Ateneul Român, în anul 1943, vorbind despre efortul de a scrie Răscoala, nu uită să pomenească oportunitatea oferită de editorul orăștian: „am mai publicat câteva nuvele și, oferindu-mi-se o ocazie neașteptată, le-am adunat într-un volum care a apărut într-o editură tânără la Orăștie, înființată de S. Bornemisa”. El aprecia gestul făcut de tânărul – pe atunci – orăștian: „S-a întâmplat însă ca un ardelean de-al nostru din Orăștie să capete încredere în nuvelele mele și să decidă a le edita”.

Din: Valentin Orga, „Sebastian Bornemisa: 1890-1953”, Cluj-Napoca : Argonaut, în curs de apariție.

Dan Orghici