Sărbătorile Crăciunului începeau pentru cei mici încă din dimineața de 24 decembrie. La prima oră, copiii satului ieșeau pe ulița mare ca la un semnal și fugeau în sus și în jos strigând cât îi ținea gura: „rodi-rodi-rodiiiii! …”. Se mai opreau, își mai trăgeau sufletul și iar o porneau: „rodi-rodi-rodiiiii!…”. Muierile ieșeau pe la părți împărțindu-le colăcei împletiți în opt și nuci. Colăceilor și se spunea „pizărăi” (probabil fără nici o legătură cu pizza italienească de mai târziu.). Odată trăistuțele pline, copiii luau drumul caselor, așteptând înfrigurați: vine sau nu vine Moșu la noapte?
Liviu Lăzărescu – „Sărbători Divine, de altădată – Crăciunul”
Ca toți pruncii, nici cei de atunci nu se prea omorau cu postul, care era lung și greu, însă trăind alături de cei ai casei se implicau și ei. Așa se face că Moșul Crăciun de atunci era altul decât cel de azi – importat de pe cine știe unde, cu barbă albă și prea stufoasă, cu pălărie roșie și căciulă la fel, el însuși roșu și gras, pleznind de sănătate. Moș Crăciun părea să fie mai curând un cioban de prin munții noștri, care aducea copiilor bunătăți jinduite în taină de-a lungul a șase săptămâni de abstinență.
Brăduțul de Crăciun era încă o raritate în lumea satelor – la început adus de orășenii avuți din Apus, apoi răspândindu-se cu încetul și la țară. În câțiva ani bunicul meu ne-a dăruit un „pom” pregătit de el în mare taină : îl descopeream împodobit frumos în Casa Dinainte, cu două-trei lumânări, o beteală și câteva globulețe lucioase, dar nu încărcat peste măsură ca brăduții de azi (era mai frig acolo decât afară, dar care copil nu s-ar fi bucurat ?!).
Moșul Crăciun de atunci ne alinta rar cu jucării, aducându-ne în schimb o hăinuță, poate o încălțare, o căciulă, un fular sau o cămașă, pentru care ne bucuram cum nu se mai poate.
În noaptea când Maica Precistă îl năștea pe Pruncul Sfânt se veghea până târziu. Buna pusese de cu seară curechiul cu „perișoare” într-o oală înaltă de pământ ars, în care fierbeau încetișor, umplând casa cu mirosul lor fără pereche. Numai într-un târziu se lăsa lampa mai mică, iar focul ardea bun și alinător până dimineața. Tata-bătrân băga în sobă un butuc de măr verde, să ardă mocnit, primenind și înmiresmând casa. Și nu „zăuita” niciodată ca pe la miezul nopții să dea vitelor otava cea mai mătăsoasă – cinstindu-le astfel pe urmașele vitelor care încălziseră cu suflarea lor pe Domnul Cristos, când se năștea în „iescălea” lor, demult-demult, la Viflaim.
https://clalindar.wordpress.com/2020/01/05/martinesti-sarbatori-divine-de-altadata-craciunul/
Colinde din Saracsău/Alba
Din zestrea bunii Rafila
Colinde eroice și de căsătorie
PÂNĂ JUNE LA VÂNAT
Până june la vânatu,
Junelui (junelui) bunu,
Leu-n vie şi-a întratu,
Ce-o fost bun tăt o luatu
Ce-o fost rău tăt o strâcatu,
Şi-o sarit în Jiiul mare,
Şi-o strâgat în gura mare,
Că frică de june n-are,
C-are coarne-mpungatoare
Şi urechi ascultatoare
Şi picioare fugatoare.
Saltă mii şi saltă-n cinci,
Saltă-n vârvu muntelui,
Su’o rachită d`înflurită,
Ieşte-on leu mare-adurmitu.
June la iel să ducere
Şi din grai aşe-şi graiere:
”Sajeta-l-aş adurmitu,
Leu să ţâne-nceluitu…”
Până june să gândeşte,
Leu din somn să pomeneşte
Şi cătă june graieşte:
„Da’ tu june ce-ai gânditu,
De tu la mine-ai venitu:
Zâlile ţî le-ai urâtu,
Maică-ta te-o blastamatu,
Să mori de leu sajetatu ?”
„Zâlile nu le-am urâtu,
Maica nu m-o blastamatu,
Să mor de leu sajetatu.
Eu la tine am venitu,
Să ne-alejem de vitejii”
Să luară, să luptară,
Să luptară-o zî de vară,
Zî de vară pân’ desară,
Mai desară p’in sacară,
Niez de noapte-n grâne coapte,
Zori de zori la câmp cu flori,
Cân’ fu june de-asudatu,
Leu fu jos şi legatu,
Şi legat în curea neagră
Şi l-o tras în jos la ţară,
Jos la ţară p’in oraşu,
P’in oraş p’in Fagaraşu,
Pe uliţa greciloru,
La fetile-armenciloru,
Câţi pe el că mi-l vedere,
Toţi lui că îi fericere
Ferice de-aceea maică,
Da’ ce june şi-o baiatu,
De-aduce leu’ legatu,
Leu legat nevatamatu,
Nici în puşcă nu-i puşcatu,
Nici în săbii nu-i taiatu,
Numa-n luptă că-i luptatu.
Noi cântăm și colindămu
Și la june i-o-nchinămu,
I-o-nchinăm de sănătate,
De Craciun să aibă parte!
Glosar :
Înceluit – înșelat;
Armence – probabil, armânce, fiind pe ulița grecilor!;
Baiat – născut, alăptat, crescut.
Bocșa, 1484 colinde cu text și melodie, Alba Iulia, 1999, nr. 453.
Ioan Drăgan
Călindaru' Foii Interesante 